Salvamontiştii din Gorj au intervenit, joi seară, pentru recuperarea unui autoturism ieşit în afara şoselei şi blocat în zăpadă, în staţiunea Rânca. Trei persoane, între care un copil, se aflau în maşină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email


”Salvamontiştii gorjeni joi seară au intervenit pentru recuperarea unui autovehicul ieşit în afara carosabilului şi rămas înzăpezit în partea de nord a staţiunii Rânca. Cele trei persoane din maşină, între care şi un copil, nu au avut probleme medicale şi au fost adăpostite într-o cabană până când salvamontiştii impreuna cu un echipaj al serviciului de deszăpezire de la Drumurile Naţionale au reuşit să recupereze şi maşina”, au transmis salvamontiştii.

Potrivit acestora, în zonă începuse să ningă, era viscol puternic cu transport de zăpadă şi existau premisele ca maşina să fie acoperită de zăpadă pe timpul nopţii.

Aceasta a fot a cincea intervenţie a Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Gorj din a doua zi de Crăciun, în celelalte patru acţiuni fiind solicitaţi pentru acordarea primului ajutor şi transportul unor persoane accidentate la schi şi săniuş.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.