O maşină în care se aflau şase persoane a intrat vineri dimineaţă într-o bandă transportoare, la cariera Roşia, din judeţul Gorj, şoferul fiind rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE – Alte trei persoane au fost rănite în urma accidentului produs în cariera Roşia, anunţă oficalii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Este vorba despre trei pasageri aflaţi în autospecială şi care au fost duşi şi ei la spital. 
„Din primele verificări efectuate de poliţiştii ajunşi la faţa locului, a reieşit faptul că, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj, în timp ce conducea o autoutilitară destinată transportului de persoane  în Cariera Roşia, în urma efectuării manevrei de viraj la dreapta, a acroşat un corp dur (capul de acţionare a benzii transportatoare). În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 52 de ani şi a altor 3 pasageri din autoutilitară, cu toţii fiind transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, informează Poliţia judeţeană.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şoferul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi are permis de conducere corespunzător.
În urma accidentului, poliţiştii au deschis dosar penal care vizează infracţiuni de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi fac în continuare verificări, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi circumstanţele producerii accidentului.

ŞTIREA INIŢIALĂ - „În jurul orei 06:30 am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Fărcăşeşti, sat Moşneni în care a fost implicată o autospecială de pompieri, aparţinând unui operator economic, în care se aflau 6 persoane şi care a intrat într-o bandă transportoare. La faţa locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului a rezultat o victimă de sex masculin care era încarcerată, în stare de conştienţă şi cooperantă”, a transmis ISU Gorj.

Bărbatul a fost scos din autovehicul şi transportat la Spitalul din Rovinari.
De asemenea, o femeie a fost evaluată medical la faţa locului, însă a suferit leziuni minore şi a refuzat să fie transportată la spital.

Conform presei locale, accidentul s-a produs în cariera Roşia, a Complexului Energetic Olteni, iar bărbatul rănit, în vârstă de 52 de ani, este şoferul maşinii care a intrat în banda transportoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.