Poliţistul din Giurgiu filmat în timp ce agresează fizic şi verbal copii instituţionalizaţi are 30 de ani şi o experienţă de patru ani, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, Ramona Stan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ramona Stan a declarat, vineri, jurnaliştilor, că poliţiştii au mers la acel centru după ce au auzit gălăgie acolo. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Poliţiştii se aflau în patrulare şi au auzit zgomot. S-au deplasat la faţa locului şi au aplicat cele două sancţiuni”, a precizat purtătorul de cuvânt. 
 
Ramona Stan a fost întrebată despre poliţist şi a fost rugată să caracterizeze intervenţia acestuia. 
 
“Nu este ok ceea ce a făcut, de aceea este o anchetă în desfăşurare. Poliţistul are 30 de ani, are o vechime în Poliţie de aproximativ patru ani. Este o anchetă în curs de desfăşurare care va stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul”, a precizat Ramona Stan, care a menţionat că poliţistul nu a mai avut astfel de probleme. 
 
Purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu a afirmat că poliţiştii intervin des la acel centru. 
 
“Avem sesizări privind săvârşirea unor infracţiuni de furt de către cei din cadrul DGASPC. Zilele trecute un beneficiar a fost surprins în timp ce sustrăgea bunuri dintr-o societate comercială, produse alimentare, dar şi infracţiuni de distrugere a mobilierului”, a precizat Ramona Stan.
 
Ea a mai fost întrebată câte alte dosare penale sunt în lucru şi care vizează DGASPC. 
 
“Avem trei dosare penale în lucru, ca urmare a sesizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi a unei alte publicaţii scrise. Aceste dosare vizează săvârşirea unor infracţiuni de act sexual cu un minor, întreruperea cursului sarcinii şi abuz în serviciu”, a explicat Ramona Stan. 
 
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru purtare abuzivă şi a dispus cercetarea disciplinară a unui poliţist, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acestea agresează fizic şi verbal o tânără aflată sub protecţia DGASPC şi ameninţă şi înjură o altă persoană. Fapta a avut loc în luna aprilie, când poliţistul a intervenit în centru pentru că tinerii făceau zgomot, oficialii Poliţiei Giurgiu transmiţând, vineri, că instituţia acum a aflat despre comportamentul poliţistului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.