Patru persoane au fost rănite, luni, într-un accident produs în localitatea Schitu, judeţul Giurgiu, fiind implicate o autocisternă cu sodă caustică şi o autospecială de gunoi. Un bărbat a fost prins sub maşina de gunoi, el fiind scos de acolo de pompieri şi predat echipajelor medicale conştient. Traficul pe DN 5B este blocat complet.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu, accidentul s-a produs în localitatea Schitu, între o autocisternă şi o autospecială de transport deşeuri.
Acolo s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, un echipaj CBRN, descarcerarea uşoară si descarcerarea grea din cadrul Detaşamentului de Pompieri Giurgiu, precum şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Mihăileşti.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Patru bărbaţi au fost implicaţi în accident, dintre care unul a rămas prins sub autospeciala de transport deşeuri. Ulterior, el a fost scos, conştient şi predat unui echipaj SAJ.
Ceilalţi trei bărbaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale, având răni superficiale.
Autocisterna transporta hidroxid de sodiu, iar încarcatura nu a fost afectată, intervenţia echipajului CBRN nefiind necesară, a transmis ISU Giurgiu.
Potrivit Poliţiei Judeţene Giurgiu, cisterna transportă sodă caustică, fiind condusă de un cetăţean bulgar de 47 de ani, iar maşina de colectare a deşeurilor era condusă de un bărbat de 50 de ani, din Roata, judeţul Giurgiu.
"În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului autospecialei de colectare a deşeurilor şi a unui lucrător din aceasta, un bărbat de 45 de ani, care au fost transportaţi la o unitate sanitară pentru acordarea de îngrijiri. O a treia victimă, din autospecială, a refuzat transportul la spital. La autocisternă nu au fost raportate scurgeri", a arătat IPJ Giurgiu.
Traficul pe DN 5B este blocat pe ambele sensuri de mers.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.