Fosta contabilă şefă la o şcoală din Galaţi şi soţul ei sunt cercetaţi pentru delapidare, după ce femeia şi-ar fi însuşit sume de bani pe care le gestiona şi administra, prin efectuarea de viramente bancare nejustificate, din bugetul unităţii de învăţământ către două firme aparţinând soţiului şi fiului, bugetul şcolii fiind prejudiciat cu suma de 511.890 lei.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de IPJ Galaţi, în urma cercetărilor, a reieşit că, în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014, femeia, de 49 de ani, în calitate de contabil şef al unei şcoli gimnaziale din municipiul Galaţi, şi-ar fi însuşit sume de bani pe care le gestiona şi administra, prin efectuarea de viramente bancare nejustificate, din bugetul unităţii de învăţământ către două societăţi comerciale din localitate, aparţinând soţului acesteia şi fiului lor, în vârstă de 28 ani.
În acest sens, femeia a folosit contracte încheiate între cele două societăţi şi şcoala unde lucra, iar în actele contabile ale unităţii de învăţământ a introdus la plată facturile emise de societăţi pentru bunuri şi servicii fictive.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin activitatea infracţională a celor trei, unitatea de învăţământ a fost prejudiciată cu suma de 511.890 lei.
Femeia şi soţul acesteia, un bărbat de 56 de ani, au fost reţinuţi, marţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, procurorul de caz dispunând ulterior, faţă de ei, măsura controlului judiciar pe cauţiune în cuantum de 50.000 lei fiecare, pe o perioadă de 60 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările în această cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi complicitate la delapidare, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, toate în formă continuată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.