Fostul şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Teleorman Stelian Lupu şi alţi doi foşti şefi din cadrul instituţiei sunt urmăriţi penal de DNA pentru mai multe infracţiuni de luare de mită, după ce ar fi primit bani de la mai multe persoane pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Între altele, ei ar fi primit mită pentru promovarea unor candidaţi la proba practică de obţinere a permisului auto sau pentru înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile, începând din 18 noiembrie, faţă de inculpatul Stelian Lupu, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Teleorman, pentru şapte infracţiuni de luare de mită.
DNA a anunţat, vineri, că anterior - în 15 şi 17 noiembrie - s-au dispus măsuri preventive faţă de alţi doi ofiţeri de poliţie de la SPCRPCIV Teleorman. Astfel, Cristian Velcea, ofiţer de poliţie, la data faptei şef al Compartimentului Permise de Conducere şi Examinări din cadrul SPCRPCIV Teleorman, este cercetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită, iar Daniel Cristian Eib, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul SPCRPCIV Teleorman, este cercetat sub control judiciar pentru cinci infracţiuni de luare de mită.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"În perioada 2020 - august 2021, cei trei inculpaţi, în calităţile menţionate mai sus, ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani şi bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care menţionăm: promovarea unor candidaţi la proba practică din cadrul examenului pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme", a arătat DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Lupu şi Eib trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu părăsească limita teritorială a ţării, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, să nu desfăşoare activităţile în exercitarea cărora ausăvârşit faptele.
Celor doi inculpaţili s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, a precizat DNA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.