O fetiţă în vârstă de zece ani din localitatea Burjuc, judeţul Hunedoara, a fost violată de tatăl său, timp de nouă zile, iar în noaptea de miercuri spre joi mama fetiţei a anunţat autorităţile, care l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat pentru News.ro că un bărbat de 46 de ani a fost reţinut, în noaptea de miercuri spre joi, pentru viol.
"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ilia au luat măsura reţinerii faţă de bărbatul de 46 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de viol, acesta urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă", a declarat Niţu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 46 de ani şi-a violat fetiţa, în vârstă de zece ani, în mod repetat, timp de nouă zile, începând din 28 octombrie şi până în 5 noiembrie. Fetiţa i-a mărturisit mamei sale ororile prin care a trecut, iar femeia, în vârstă de 41 de ani, a alertat imediat autorităţile.
În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii au fost chemaţi la domiciliul familiei, iar bărbatul a fost audiat, apoi, după ce şi-a recunoscut faptele, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.