O explozie a unei butelii a avut loc în localitatea Giarmata din judeţul Timiş, într-un bloc de locuinţe. Două apartamente au fost afectate de explozie, iar 45 de persoane s-au autoevacuat. Locatarii apartamentului în care a avut loc explozia, doi copii şi părinţii lor, au fost răniţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În data de 08.12.2023, la ora 11:56, am fost anunţaţi prin apel SNUAU 112 despre o explozie de butelie produsă la etajul 1 al unui imobil situat pe strada Industriilor, în localitatea Giarmata.
A fost alertat de urgenţă Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică, trei echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SAJ, dintre care, una cu medic şi un microbuz de transport persoane din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara. În sprijin intervin pompierii voluntari ai comunei Giarmata”, a transmis ISU Timiş.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Explozia nu a fost urmată de incendiu, potrivit sursei citate.
 
 
În urma exploziei, 45 persoane s-au autoevacuat. Doi adulţi şi doi copii din apartamentul în care a avut loc deflagraţia, au fost răniţi.
 
”Cele patru victime sunt transportate la spital de către echipajele medicale, prezentând arsuri de gradul II pe 10-20% din suprafaţa corporală”, au mai transmis autrităţile din Timiş. 
 
Au fost afectate două apartamente, pe o suprafaţă de aproximativ 20 mp, fiecare.
 
A fost anunţat distribuitorul reţelei de gaze naturale şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Timiş.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.