Pompierii au identificat două focare de incendii în Parcul Naţional Domogled, pe o suprafaţă de două hectare de pădure de Pin negru de Banat, o specie protejată, iar incendiul s-ar putea extinde la o pădure de fag. Elicopterele MAI nu pot interveni din cauza vântului puternic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin, două hectare de pădure ard în Parcul Naţional Domogled, iar elicopterele nu pot interveni.
”Sunt două focare, pe o suprafaţă de aproximativ două hectare. Până acum nu a fost posibilă decolarea elicopterelor din cauză că vântul bate foarte tare şi sunt turbulenţe mari. Se va încerca după ora 16:00”, au transmis reprezentanţii ISU Caraş-Severin.
Pentru stingerea incendiului intervin 44 de pompieri militari din cadrul ISU Caraş-Severin, 48 de pompieri militari de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Timiş, Gorj şi Mehedinţi şi aproximativ 40 de angajaţi ai Ocolului Silvic. De asemenea, au fost trimise în sprijin mijloace de intervenţie - rucsaci pentru stingerea incendiilor de pădure de la inspectoratele Bucureşti-Ilfov, Arad, Hunedoara şi de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani. Două elicoptere ale MAI sunt, de asemenea, pregătite să intervină.
Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ două hectare, la o plantaţie de Pin negru de Banat şi subarboret şi există pericolul extinderii la o pădure de fag. Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 metri, la 25 kilometri distanţă de oraşul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinaţie de 40 de grade.
Un turist a fost cel care a observat vineri după-amiază fumul gros care iese din pădure. Acesta a sunat la numărul de urgenţe 112, iar 20 de pompieri din Reşiţa şi Caransebeş au mers la locul indicat. Este primul incendiu din acest an izbucnit în Parcul Domogled, unde creşte Pinul negru de Banat, una din speciile protejate, alte cel puţin trei astfel de incendii având loc anul trecut.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.