Drumarii au început, vineri, să cureţe zăpada de pe Transfăgărăşan, pe sectorul închis circulaţiei. În zonă se intervine cu mai multe echipaje, pe unele sectoare de drum stratul de zăpadă depăşind şapte metri. Traficul va fi redeschis circulaţiei în jurul datei de 1 iulie.
”Am început curăţarea Transfăgărăşanului (DN7C) pe porţiunea cuprinsă între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac. Mai avem însă mult de lucru până la 1 iulie, data oficială de deschidere al acestui tronson de drum”, a transmis, vineri, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Sursa citaă a precizat că se intervine cu o freză, un buldoescavator, un încărcător frontal, basculante şi 5-6 angajaţi.
”Deocamdată, se lucrează la eliberarea unei benzi pe partea dinspre vale, unde stratul de zăpadă este mai subţire având 3-4 metri. Pe partea dinspre stâncă poate depăşi şi 6-7 metri”, a declarat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.
Potrivit acestuia, pe sectorul de drum ce trebuie curăţat sunt şi pietre sau stânci, nu doar zăpadă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.