Două poliţiste din Capitală, care se îndreptau către concursul de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor unde aveau calitatea de supraveghetori, au prins un hoţ care furase telefonul unor bătrâni dintr-o staţie de autobuz. Cele două l-au urmărit un sfert de oră – una în fugă, cealaltă cu maşina şi au reuşit să-l prindă pe bărbat care a fost reţinut, fiind acuzat de furt.
Poliţia Română relatează pe pagina oficială de Facebook povestea a două poliţiste din Capitală care se îndreptau, sâmbătă, spre concursul de trecere a agenţilor de poliţie în corpul ofiţerilor.
Cele două fac parte dintr-o structură neoperativă din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi aveau calitatea de supraveghetor la examen.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţistele au fost sesizate că un bărbat a furat un telefon mobil de la doi batrani, aflaţi într-o staţie de autobuz din Capitală.
”Una dintre poliţiste, Larisa, a coborât din maşină, alergând după bărbat, în timp ce colega ei, Cristina, îl urmarea cu maşina. A alergat 15 minute după el, iar după mai multe somaţii cel în cauză a încetinit”, anunţă Poliţia Română.
La faţa locului a sosit un echipaj de poliţie de la Secţia 20, care l-a preluat pe bărbat, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore, pentru infracţiunea de furt.
Peste 7.000 de candidaţi au susţinut, sâmbătă, proba scrisă la concursurile organizate de Poliţia Română pentru ocuparea a 841 de posturi vacante de ofiţer de poliţie, prin trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie a agenţilor de poliţie care îndeplinesc condiţiile legale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.