Două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs pe DN 1, în zona localităţii sibiene Mohu, după ce un şofer nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie. În accident au fost implicate trei maşini, una fiind proiectată într-un stâlp.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, un accident a avut loc pe DN 1, în zona localităţii Mohu, pe sensul Sibiu - Vâlcea.

Astfel, un şofer de 21 de ani, din Braşov, nu s-a asigurat la schimbarea benzii de deplasare şi autovehiculul s-a ciocnit cu un autoturism pe care l-a proiectat într-o altă maşină, aceasta din urmă fiind proiectată într-un stâlp. Toate autoturismele circulau spre Vâlcea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Două persoane aflate în ultima maşină - şoferul în vârstă de 48 de ani şi o femeie de 49 de ani, din Alba - au fost rănite.

Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au spus că în accident au fost implicate în total cinci persoane, însă doar cele două care au policontuzii vor fi transportate la spital. Celelalte trei persoae nu au probleme medicale şi refuză transportul la spital.

Traficul este îngreunat în urma accidentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.