Poliţiştii de frontieră de la Foeni, judeţul Timiş, au depistat două autoturisme în valoare de 20.000 de euro şi respective 9.000 euro, căutate de autorităţile din Italia şi Suedia. Cele două maşini erau conduse de cetăţeni sârbi care încercau să intre în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Prima maşină a fost depistată sâmbătă, la Punctul de Trecere a Frontierei Foeni, unde s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean sârb, în vârstă de 23 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes CLA.
 
”La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Suedia, în anul 2022. Autoturismul, în valoare de 20.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei”, transmite Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de duminică.
 
Câteva ore mai târziu, la acelaşi Punct de Trecere a Frontierei s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un alt cetăţean sârb, în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca Opel Insignia.
 
”La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat faptul că autovehiculul figurează ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Italia, în anul 2022. Autoturismul, în valoare de 9.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei”, se mai arată în comunicat.
 
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.