Elicopterul MAI cu dispozitiv Bambi Bucket pentru stingerea incendiilor a făcut 11 misiuni de aruncare a apei peste zona cuprinsă de incendiu în Munţii Semenic. Iniţial au fost identificate trei cocare mari, iar două dintre acestea au fost stinse.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş- Severin, elicopterul MAI a efectuat 11 misiuni de aruncare a apei din dispozitivul Bambi Bucket.
”Până la această oră s-au efectuat 11 misiuni de aruncare a apei din dispozitivul special transportat de elicopter, asupra focarelor din Munţii Semenic”, transmit reprezentanţii ISU.
De asemenea, echipajele de la sol intervin şi ele pentru stingerea focului.
Conform sursei citate, au fost identificate trei focare mari, iar în momentul de faţă s-a reuşit stingerea a două dintre acestea.
Un incendiu a izbucnit duminică în Munţii Semenic, pe o suprafaţă de zece hectare de pădure. 30 de pompieri militari, 15 angajaţi ai Ocolului Silvic şi un elicopter MAI intervin pentru stingerea focului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.