Poliţiştii din judeţul Timiş au întocmit dosar penal pe numele unei femei de 38 de ani din judeţul Gorj, care a călătorit din Italia în Germania, iar de acolo la Timişoara, de unde a luat un autocar spre Gorj, însă nu a declarat acest lucru autorităţilor.
Potrivit unui comunicat de presă, de sâmbătă, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, poliţiştii lugojeni au fost sesizaţi că, într-un autocar care se îndrepta către Gorj, se află o persoană care ar veni din Italia.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a constatat că o femeie de 38 de ani a călătorit din Italia în Germania, iar la data 13 martie a ajuns în Timişoara, de unde a plecat cu un autocar către Gorj”, se arată în comunicat.
Întrucât femeia nu a declarat autorităţilor că este venită din Italia, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de zadarnicire a combaterii bolilor.
Femeia a intrat în carantină în judeţul Timiş.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.