Doi băieţi, în vârstă de 9 şi 11 ani, din judeţul Dolj au fost scoşi, duminică seară, dintr-un heleşteu unde ar fi căzut în timp ce încercau să îşi recupereze mingea cu care se jucau. Echipajele de salvatori le-au făcut celor doi manevre de resuscitare, care continuă la spitalul unde cei doi băieţi au fost transportaţi.
UPDATE - Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dolj au precizat, ulterior, că băieţii nu sunt fraţi, ci vecini.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Manevrele de resuscitare continuă şi la ora transmiterii acestei ştiri.
ŞTIREA INIŢIALĂ - "În această seară, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaţi au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi copii minori s-au înecat într-un lac din extravilanul satului Răcarii de Sus. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care împreună cu părinţii minorilor au identificat şi scos dintr-un heleşteu ce aparţine unui tânăr de 22 de ani, din Filiaşi, doi minori de 9 şi 11 ani, din localitate", a transmis, duminică seară, Poliţia Judeţeană Dolj.
Heleşteul este amplasat în extravilanul comunei Răcarii de Sus, pe o proprietate privată şi este prevazut cu indicatoare de avertizare.
Acolo au ajuns şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj (un echipaj SMURD şi o autospecială de pompieri) şi o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Dolj.
Echipajele de intervenţie le-au făcut manevre de resuscitare celor doi băieţi, ulterior ei fiind transportaţi la spital, unde resuscitarea continuă, conform protocolului.
Potrivit poliţiştilor, cei doi băieţi sunt fraţi şi s-ar fi jucat cu o minge, aceasta căzând în lac. Unul din ei ar fi încercat să scoată mingea şi ar fi cazut, celălalt ar fi încercat să îl scoată şi a căzut şi el.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.