Doi cetăţeni bulgari şi-au pierdut viaţa, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc duminică dimineaţa la ieşirea din municipiul Lugoj spre Caransebeş, printre răniţi fiind şi o fetiţă de patru ani.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, accidentul a avit loc la ora 5.00, între două maşini.
”Accident rutier între două autoturisme (VW Passat şi Citroen C5) cu cinci victime. În Citroen erau trei victime (doi adulţi decedaţi şi un copil patru ani, conştient), în VW Passat au fost două victime (una încarcerată conştientă şi una s-a autoevacuat)”, transmite ISU Timiş.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Din primele informaţii se pare că una dintre maşini, Citroenul, înmatriculată în Bulgaria, care se deplasa dinspre Caransebeş, înspre Lugoj, a pătruns pe contrasens şi a lovit din plin un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, din Petroşani.
În urma accidentului, doi adulţi, cetăţeni bulgari, au murit pe loc, iar o fetiţă de patru ani care se afla cu ei în maşină a fost rănită, fiind transportată la spital.
Din cealaltă maşină atât şoferul, cât şi pasagerul au ajuns şi ei la spital, în Lugoj.
Martorii cred că cel mai probabil şoferul bulgar a aţipit la volan din cauza oboselii.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi urmează să stabilească exact cauzele producerii accidentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.