Doi bărbaţi care au s-au sustras executării pedepsei cu închisoarea, după ce au fost condamnaţi de Tribunalul Olt pentru infracţiunea de tentativă de omor, au fost depistaţi în judeţul Mehedinţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă, de miecuri, al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Mehedinţi, cei doi au fost depistaţi în municipiul Drobeta Turnu Severin.

”Poliţiştii Serviciului de Investigatii Criminale - Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu Poliţia municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat doi bărbaţi, de 53, respectiv 32 de ani, din Drăgăneşti, judetul Olt şi din municipiul Drobeta Turnu Severin, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de 13 ani, respectiv 9 ani. Cei doi au fost condamnati de Tribunalul Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor”, se arată în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Bărbaţii se află, în prezent, la sediul IPJ Mehedinţi, urmând să fie predaţi autorităţilor din Olt, apoi vor fi încarceraţi, pentru executarea pedepsei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.