Un deţinut de la Penitenciarul Rahova care primise o permisiune de ieşire din închisoare pentru 24 de ore a fost rănit după ce, în tramvaiul cu care mergea acasă, a observat un bărbat care încerca să fure telefonul unei femei, din poşetă. Deţinutul le-a atras atenţia celor doi, iar bărbatul respectiv l-a tăiat la cap şi la o ureche. Deţinutul a fost internat în spital, anunţă reprezentanţii Penitenciarului. Agresorul a fost reţinut.
Potrivit reprezentanţilor Penitenciarului Rahova, un deţinut care execută în regim închis o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarului Bucureşti Rahova a beneficiat de o recompensă cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o perioadă de 24 de ore, de miercuri de la ora 10.00, până joi, la ora 10.00.
În jurul orei 10.40, în timp ce se deplasa către domiciliul declarat, cu tramvaiul 32, a observat un bărbat care încerca să sustragă un telefon mobil din geanta unei femei aflată în imediata apropiere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Persoana privată de libertate i-a atras atenţia victimei, precum şi bărbatului care urma probabil să comită o infracţiune, iar acesta din urmă a devenit agresiv, l-a lovit cu un obiect contondent şi ascuţit şi i-a provocat o plagă tăiată la nivelul capului şi al urechii stângi.
Călătorii au apelat Serviciul unic de urgenţă, iar acolo a ajuns un echipaj de poliţie al Secţiei 18. Deţinutul a fost preluat de escorta penitenciarului urmând fi prezentat pentru investigaţii medicale de specialitate şi IML.
Cazul a fost preluat de către Secţia 18 Poliţie urmând a se efectua cercetări specifice.
"Administraţia penitenciarului urmăreşte evoluţia stării de sănătate, persoana condamnată fiind internată într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii. De asemenea, mulţumim public persoanei în cauză care, prin conduita sa, a manifestat simţ civic, responsabilitate şi o atitudine activă împotriva unor acţiuni antisociale", se arată într-un comunicat al Penitenciarului Rahova.
Poliţia Capitalei precizează că, miercuri, în jurul orei 11.00, poliţiştii Secţiei 18 au fost sesizaţi, prin intermediul 112, cu privire la faptul că, în urma unei altercaţii ce a avut loc într-un mijloc de transport în comun, unui bărbat i-ar fi fost tăiată urechea stângă, agresorul fiind împiedicat să plece de către celelalte persoane care au fost martore la eveniment.
Ajunşi la locul incidentului, poliţiştii au identificat persoanele implicate în conflict, bărbatului agresat fizic fiindu-i acordate îngrijiri medicale de specialitate.
"Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că, în urma unui conflict verbal între victimă şi agresor, care ar fi intervenit în favoarea unui alt călător, cel din urmă i-a provocat o plagă în zona feţei, cu un obiect ascuţit", arată Poliţia Capitalei.
Agresorul a fost dus la sediul Secţiei 18 Poliţie pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat a fost dispusă reţinerea sa, pentru lovire sau alte violenţe şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, el urmând a fi prezentat magistraţilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.