O cisternă plină cu motorină s-a răsturnat, luni, pe Drumul Naţional 72, între localităţile Dărmăneşti şi Ion Luca Caragiale, judeţul Dâmboviţa, traficul în zonă fiind oprit. Din primele informaţii, nu există victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că în judeţul Dâmboviţa, traficul rutier este întrerupt pe DN 72 Târgovişte - Ploieşti, între localităţile Dărmăneşti şi Ion Luca Caragiale, din cauza unei cisterne răsturnate.

”Aceasta era încărcată cu motorină. Nu au fost victime”, anunţă Infotrafic.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit sursei citate, zona poate fi ocolită pe un drum din pământ, aflat în apropiere.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa intervin cu mai multe echipaje de la Moreni şi Târgovişte.

Potrivit ISU Dâmboviţa, cisterna are capacitatea de aproximativ şapte tone, dar nu se ştie exact cu cât este încărcată.

”Sunt scurgeri de combustibil, dar nu masive”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Ţelea. 

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Dâmboviţa au precizat că, pe sensul de mers Târgovişte - Ploieşti, traficul este deviat prin Dărmaneşti, Olari, Mărgineni şi Moreni, iar în sens invers circulaţia este deviată prin Bratasanca. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.