Un adolescent în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Covasna după ce a înjunghiat un bărbat de 33 de ani în zona umărului stâng. Victima a fost transportată la spital şi are nevoie de o lună de îngrijiri medicale, dar rănile suferite nu i-au pus viaţa în pericol.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au anunţat, vineri, că a început urmărirea penală a unui tânăr de 17 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
”În data de 14 noiembrie 2024, în jurul orei 02:30, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, inculpatul a înjunghiat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 33 de ani, în timp ce se aflau în curtea comună a imobilului unde locuiesc cei doi din municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna. Inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit cauzându-i leziuni în zona umărului stâng, laterotoracic stâng, pe linia medioaxială, spaţiul intercostal V/IV care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale şi nu au pus în pericol viaţa victimei”, au precizat procurorii.
Adolescentul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi prezentat Tribunalului Covasna care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.