Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost rănit uşor, marţi dimineaţa, într-un accident petrecut în municipiul Constanţa, după ce a intrat cu maşina pe care o conducea într-un autoturism parcat. În momentul în care au ajuns poliţiştii, bărbatul era dezbrăcat complet şi desculţ. Oamenii legii spun că el nu era băut sau drogat, însă membrii familiei sale le-au spus poliţiştilor că acesta ar fi dezvoltat anumite probleme psihice în ultima perioadă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, marţi dimineaţă, un bărbat în vârstă de 36 de ani conducea un autoturism pe strada Democraţiei din municipiul Constanţa, iar la intersecţia cu Aleea Piersicului, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei şi lovit un autoturism parcat, acesta fiind proiectat în gardul unui imobil.

În urma accidentului, şoferul a fost rănit uşor.

În momentul în care poliţiştii au ajuns acolo, şoferul era dezbrăcat complet şi desculţ, oamenii legii neputând să se pronunţe dacă aşa a condus maşina sau s-ar fi dezbrăcat ulterior.

Reprezentanţii Poliţiei Constanţa au precizat că bărbatul nu se afla sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, dar membrii familiei sale le-au spus poliţiştilor că acesta ar fi dezvoltat în ultima perioadă probleme psihice. În prezent, el se află la spital pentru investigaţii medicale.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, urmând să ia măsurile care se impun după lămurirea situaţiei psihice a bărbatului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.