Pompierii au reuşit să stingă focul izbucnit la o navă aflată în Portul Constanţa Sud Agigea, stabilind că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit. Unul din cei trei bărbaţi răniţi a fost dus la spital, ceilalţi doi refuzând acest lucru. Conform unor surse, nava respectivă fusese reţinută, luni, de către autorităţile portuare din cauza unor deficienţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor ISU Dobrogea, echipele de intervenţie au reuşit să stingă focul izbucnit la nava aflată în Portul Constanţa Sud Agigea. În urma incendiului, au fost provocate pagube în sala maşinilor, acestea urmând a fi evaluate de către reprezentanţii navei respective.

Focul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit, au precizat pompierii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dintre cele trei persoane rănite, un singur bărbat a fost transportat la spital, după ce a suferit un traumatism la umăr, ceilalţi doi, diagnosticaţi cu intoxicaţie cu fum, nu au vrut să meargă la unitatea medicală.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit marţi, în jurul prânzului, la o navă aflată în dana 117 a Portului Constanţa Sud Agigea, la faţa locului deplasându-se trei autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.

Nava respectivă, pavilion Insulele Comore, se afla în port pentru a încărca profile laminate. Echipajul navei este format din 17 persoane.

Conform unor surse, nava respectivă fusese reţinută luni de către autorităţile portuare din cauza unor deficienţe. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.