Poliţiştii din Constanţa fac cercetări în legătura cu barca găsită în Marea Neagră, ei încercând să afle provenienţa acesteia şi de ce s-a răsturnat.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că în Portul Constanţa a fost adusă joi, o ambarcaţiune care fusese descoperită plutind în derivă, răsturnată, la o distanţă de 35 de kilometri de ţărm.
“Ambarcaţiunea a fost descoperită în mare, în dreptul comunei Tuzla. La faţa locului a fost efectuată cercetarea în vederea stabilirii provenienţei şi a cauzei care a dus la răsturnarea acesteia”, au precizat poliţiştii.
Reprezentanţii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) au anunţat că au fost alertaţi miercuri seara, de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) cu privire la o ambarcaţiune răsturnată, în zona travers Tuzla.
Nava SAR Artemis, din cadrul ARSVOM a fost solicitată să intervină pentru a efectua operaţiuni de căutare şi salvare.
“La ora 17:45 Sar Artemis a ajuns in poziţia indicată şi a început căutarea în sector, conform instrucţiunilor de la MRCC. În urma căutărilor nu a fost găsită nicio persoană, urmând a se face investigaţii cu privire la această situaţie”, au afirmat reprezentanţii ARSVOM.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.