O instalaţie ilegală de producere a alcoolului a fost găsită de poliţiştii de frontieră constănţeni în urma unor percheziţii, iar cu această ocazie ei au confiscat aproape şapte tone de alcool, dar şi peste 32.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa şi comisari ai Gărzii de Mediu au pus în aplicare, luni, două mandate de percheziţie în localităţile Ostrov şi Lipniţa.
"Astfel, cu această ocazie, a fost descoperită o instalaţie ilegală de producere a alcoolului şi 6.960 litri de băutură alcoolică, în valoare totală de 140.000 lei, care aparţineau unui cetăţean român, în vârstă de 57 de ani. Totodată, a mai fost descoperită şi o sumă de bani, în valoare de 32.700 lei", arată sursa citată.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările pentru producerea de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Întreaga cantitate de alcool, sumele de bani descoperite şi instalaţia de producere a alcoolului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.