Un bărbat de 37 de ani din Constanţa a fost arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecţie, el fiind acuzat că şi-a demontat de două ori dispozitivul electronic de supraveghere, că nu avea asupra sa terminalul mobil predat în urma montării dispozitivului electronic de supraveghere şi că a mers la locuinţa fostei partenere, refuzând să plece de acolo când femeia i-a cerut acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat, marţi, că un bărbat de 37 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind bănuit de încălcarea măsurilor prevăzute prin ordinul de protecţie, încălcarea măsurilor prevăzute prin ordinul de protecţie provizoriu (ambele emise în favoarea fostei sale concubine) şi violare de domiciliu. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Poliţiştii au precizat că, în 29 iulie, bărbatul nu ar fi avut asupra sa terminalul mobil care i-a fost predat în urma montării dispozitivului electronic de supraveghere.
 
De asemenea, în 22 august, bărbatul şi-ar fi demontat dispozitivul electronic de supraveghere, ulterior acesta fiindu-i din nou montat. Acelaşi lucru l-a făcut şi în 2 septembrie.
 
Totodată, în 4 septembrie, el nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecţie, în sensul că terminalul mobil ar fi avut acumulatorul descărcat. 
 
În 15 septembrie, el a intrat în imobilul în care locuieşte fosta sa parteneră şi a refuzat să-l părăsească la solicitarea acesteia.
 
Bărbatul a fost prezentat instanţei care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.