Poliţiştii au făcut 12 percheziţii în Constanţa, Mangalia şi Năvodari, la persoane bănuite de contrabandă cu ţigarete şi au ridicat aproape 11.000 de ţigarete, peste 50 de parfumuri, 16 perechi de pantofi sport, bunuri care purtau însemnele unor mărci protejate. Prejudiciul în acest caz este estimat la 41.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Poliţiştii din Constanţa au făcut, joi, 12 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de activităţi de procurare, deţinere, comercializare şi achiziţionare de ţigarete fără a avea timbre de provenienţă ori cu timbre aparţinând altor state.
 
”Persoanele suspectate de comiterea faptelor ar fi distribuit ţigarete pe raza municipiului Constanţa, în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025. Percheziţiile au avut loc în municipiile Constanţa, Mangalia şi oraşul Năvodari. Astfel, au fost ridicate şi indisponibilizate aproape 11.000 de ţigarete, peste 50 de parfumuri, 19 portofele, 16 perechi de pantofi sport, bunuri care purtau  însemnele unor mărci protejate”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa. 
 
La sediul poliţiei au fost duse nouă persoane. 
 
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale. Prejudiciul este estimat la aproape 41.000 de lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.