Meteorologii au emis, luni, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, cu cu ploi abundente, vijelii şi grindină, valabilă pentru treisprezece judeţe. Avertizarea va intra în vigoare la ora 15.00 şi va fi valabilă până marţi seară, la ora 23.00.
Potrivit meteorologilor, sunt vizate de codul galben judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana şi local în Oltenia şi vestul Transilvaniei. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp”, anunţă meteorologii.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, în celelalte regiuni, cu precădere în zonele de munte, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în intervale scurte de timp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.