Un tânăr de 20 de ani a căzut cu maşina într-o râpă de 3 metri, în judeţul Cluj, iar pompierii au intervenit cu o scară pentru a-l ajuta să urce pe şosea. Tânărul a fost transportat la spital.
”O autospecială cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD au intervenit în urma ieşirii în afara părţii carosabile a unui autoturism, între localităţile Tureni şi Mărtineşti. Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 19.00, iar la faţa locului au găsit un autoturism căzut pe o coastă de pe marginea părţii carosabile, la o diferenţă de nivel de cca 3m”, a transmis, marţi seară, ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că s-a coborât o scară pentru bărbatul care conducea maşina, astfel încât să poată ieşi la nivelul părţii carosabile.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tânărul de cca 20 de ani a fost consultat de către echipajul SMURD fără a fi transportat la spital.
Pompierii au asigurat la locul accidentului măsuri de evacuare a persoanelor, acordare a primului ajutor calificat, protecţie a persoanelor implicate în accident şi măsuri de prevenire a incendiilor în urma evenimentului rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.