O femeie şi doi bărbaţi din judeţul Cluj au fost arestaţi preventiv şi alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi sub control judiciar după ce, folosind violenţa, ar fi determinat şoferul unei maşini în care se afla un adolescent de 16 ani să oprească, avariind autoturismul. Ulterior, femeia l-ar fi constrâns să aibă raporturi de natură sexuală cu o fată de 16 ani, cu scopul de a crea materiale pornografice pentru a le distribui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat, miercuri, că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, au documentat activitatea infracţională a 6 persoane, cu vârste cuprinse 16 şi 48 de ani, într-un dosar penal care infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, violul săvârşit asupra unui minor, lovirea sau alte violenţe. Cinci dintre persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.

Astfel, în 4 august, Poliţia oraşului Huedin a fost sesizată de un minor, de 16 ani, despre faptul că, în cursul nopţii de 1/2 august, ar fi fost victima unor infracţiuni, comise de 6 persoane.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed, ARB
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: Raiffeisen Bank, ACUE
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Poliţiştii de investigaţii criminale au stabilit că adolescentul şi alte două persoane cu care era în maşină, în comuna Poieni, ar fi fost şicanaţi de către alţi participanţi la trafic, aflaţi într-un alt autoturism, fiind nevoiţi să se oprească.

”În acest context, persoanele din cea de-a doua maşină ar fi devenit violente, provocând distrugeri autovehicului în care se afla minorul de 16 ani, iar apoi doi dintre aceştia s-ar fi urcat în vehiculul acestora, cu scopul de a-l determina pe conducătorul auto să se deplaseze într-o comună din judeţul Sălaj. În fapt, prin întrebuinţare de violenţă fizică, una dintre persoanele cercetate, respectiv o femeie 48 de ani, l-ar fi constrâns pe minorul de 16 ani să întreţină raporturi de natură sexuală cu o tânără de 16 ani, cu scopul de a crea materiale pornografice, pe care ulterior să le distribuie pe reţelele sociale”, au arătat poliţiştii.

Marţi, cei cinci reţinuţi au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar Judecătoria Huedin a emis mandate de arestare preventivă faţă de o femeie şi doi bărbaţi, iar faţă de 2 bărbaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.

Pentru activităţile derulate în cauză s-a beneficiat de sprijinul efectivelor din cadrul Poliţiei oraşului Huedin, a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj – Serviciul de Investigaţii Criminale şi a Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.