Incendiul izbucnit marţi, la un lanţ de depozite din localitatea clujeană Floreşti a afectat o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, peste 30 de pompieri intervenind pentru stingerea flăcărilor. Focul a pornit de la o defecţiune a instalaţiei electrice.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, în urma incendiului izbucnit marţi dimineaţa la un lanţ de depozite din Floreşti, au fost distruse mai multe spaţii compartimentate din hala construită pe structură metalică şi anexe situate în apropiere, pe o suprafaţă cumulată de 500 de metri pătraţi.
“Se pare că spaţiile din hală, cât şi anexele din apropiere erau utilizate ca şi garaje, ateliere personale sau depozite pentru lucruri personale”, au explicat reprezentanţii ISU Cluj.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Pentru stingerea incendiului au intervenit peste 30 de pompieri, timp de două ore şi jumătate, cu şase autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenţii şi salvări de la înălţimi şi un echipaj SMURD.
Nu au fost persoane rănite în urma acestui eveniment.
Pompierii au stabilit că incendiul a fost declanşat de la o defecţiune a instalaţiei electrice.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.