O explozie urmată de incendiu s-a produs, marţi după-amiază, într-o garsonieră situată într-un bloc din municipiul Gherla, judeţul Cluj. În urma deflagraţiei, autorităţile au decis evacuarea locatarilor, ca măsură preventivă. În urma evenimentului, o persoană care a suferit un atac de panică primeşte îngrijiri medicale.
Deflagraţia s-a produs într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Mesteacănului din municipiul Gherla. Acolo intervin pompierii de la Punctul de Lucru Gherla şi de la Detaşamentul Dej.
Primele date arată că este afectată o garsonieră situată la parterul blocului.
”La faţa locului s-au alocat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, care au acţionat pentru stingerea flăcărilor izbucnite în garsonieră. În aceste momente sunt verificate toate apartamentele din scara de bloc şi sunt evacuaţi locatarii, ca măsură preventivă”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
O femeie care a suferit un atac de panică primeşte îngrijiri medicale.
Cauza deflagraţiei nu a fost stabilită, deocamdată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.