O femeie în vârstă de 30 de ani şi un copil de 12 ani au fost răniţi, vineri seară, într-un accident petrecut în judeţul Cluj, cele două persoane fiind lovite o maşină care a intrat în staţia de autobuz în care se aflau. Maşina a ricoşat acolo după ce fusese lovită de un alt autoturism care a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, vineri seară, pe strada Eroilor din comuna Floreşti a avut loc un accident rutier.
Poliţiştii au stabilit că un şofer în vârstă de 59 de ani nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În urma impactului, maşina care a fost lovită a ricoşat pe trotuar, în staţia de autobuz, accidentând o femeie în vârstă de 30 de ani şi un copil în vârstă de 12 ani.
Cele două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Oamenii legii au stabilit că cei doi conducători auto nu consumaseră băuturi alcoolice şi au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.