Un bărbat din localitatea Borşa, judeţul Cluj, a fost prins, joi seară, sub o placă de beton, în propria gospodărie, cel mai probabil în timpul unor lucrări. El a fost transportat la spital în stare critică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Incidentul s-a produs în localitatea Borşa
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară pentru a sprijini echipajele medicale în acordarea asistenţei medicale de urgenţă unui bărbat strivit de o placă de beton. Cel mai probabil evenimentul s-a produs pe timpul unor lucrări de reamenajare a unei plăci din beton, aflată în gospodăria proprie”, a transmis, joi seară, ISU Cluj.
 
Acolo s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SAJ şi unul SMURD, unde au găsit un bărbat cu multiple traumatisme, în stare de conştienţă şi necooperant.
 
”Bărbatul a primit asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului, fiind apoi transportat la spital, în stare critică, pentru acordarea îngrijirilor medicale”, a precizat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.