Circulaţia feroviară între Lehliu şi Fundulea a fost reluată pe un singur fir, iar trenurile care vin de la mare au întârzieri de până la două ore, după ce în Sala Releelor din Gara Săruleşti a izbucnit un incendiu, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al CFR Călători, Alina Predescu.
"Începând cu ora 19, din cauza unui incendiu în Sala Releelor din Gara Săruleşti, circulaţia feroviară a fost întreruptă până în jurul orei 21. 30. Mai multe trenuri de călători au fost oprite. Pasagerii care au legături din Bucureşti vor fi redistribuiţi la trenuri potrivite pentru a ajunge la destinaţii în siguranţă. La acest moment, între Lehliu şi Fundulea circulaţia se desfăşoară pe un singur fir, la cale liberă", anunţă CFR Călători, pe pagina de Facebook.
Trenurile care vin de la mare au întârzieri de până la două ore, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al companiei, Alina Predescu, precizând că niciun tren nu mai este blocat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Alina Predescu a mai spus că incendiul de la Săruleşti a afectat şi comunicaţiile interne ale companiei, în acest moment ele realizându-se doar prin intermediul telefoanelor mobile.
La rândul său, CFR SA a informat că în jurul orei 18,50, în staţia Săruleşti s-a produs o degajare de fum în sala de relee, care a dus la scoaterea din funcţiune a instalaţiei de centralizare electronică.
"La faţa locului s-au deplasat organele de specialitate aparţinând CFR SA şi echipajul ISU. Până la remedierea defecţiunii circulaţia trenurilor se face la cale liberă, cu ordin de circulaţie, fără a se înregistra întârzieri majore. Până la această oră sunt afectate opt trenuri de călători. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de siguranţă şi echipele de intervenţie ale CFR SA acţionează pentru remedierea defecţiunii în cel mai scurt timp", a anunţat CFR SA.
Un incendiu a izbucnit, joi seară, la Săruleşti, în clădirea în care se află sala releelor şi impiegatul de mişcare CFR care coordonează circulaţia feroviară pe ruta Săruleşti - Fundulea, iar mai multe trenuri de pasageri care circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa au fost blocate pe calea ferată. Potrivit poliţiei, nu s-au înregistrat victime.
Surse din cadrul poliţiei au declarat pentru News.ro că trei trenuri au fost blocate la Lehliu, două la Dor Mărunt şi alte două în Săruleşti şi Fundulea. Marjoritatea acestor garnituri circulă pe relaţia Bucureşti - Constanţa şi sunt trenuri de pasageri.
"S-a supraîncălzit un releu, a fost o degajare de fum. N-a fost nicio persoană în gară. S-a evacuat fumul, s-a răcit releul, n-a fost nici problemă”, a declarat pentru News.ro colonelul Lucian Diaconu, şeful ISU Călăraşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.