Cinci persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Iaşi, într-un dosar care vizează infracţiuni de camătă, dar şi trafic de droguri de mare risc.
Potrivit Poliţiei Iaşi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, au făcut nouă percheziţii domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, membrii acestuia fiind bănuiţi de camătă, trafic de droguri de mare risc, introducere în ţară de droguri de mare risc şi instigare la mărturie mincinoasă.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Anchetatorii susţin că, începând cu anul 2018, în municipiul Iaşi, unul dintre bănuiţi ar fi iniţiat şi constituit, împreună cu alţi doi bărbaţi, o grupare specializată în oferirea de împrumuturi cu o dobândă cuprinsă între 25 la sută şi 100 la sută.
Membrii grupării ar fi împrumutat peste 19 persoane şi ar fi obţinut astfel beneficii financiare importante.
Liderul grupului infracţional organizat este acuzat că, de la 1 noiembrie 2022 şi până în prezent, ar fi comercializat droguri de mare risc, precum ecstasy, cocaină şi 3-CMC, în municipiul Iaşi.
De asemenea, acesta ar fi instigat trei dintre martori să facă afirmaţii mincinoase ori să nu spună tot ce ar fi ştiut în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care urmau să fie întrebaţi.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc, alţi doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru aprovizionarea constantă a liderului grupării infracţionale cu droguri. În urma percheziţiei domiciliare făcute la unul dintre aceştia au fost descoperite 32 de grame de cocaină, cantitate expediată prin intermediul unui colet din Olanda.
Totodată, în urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate sume de bani, documente privind evidenţa operaţiunilor de cămătărie şi diferite cantităţi de droguri de mare risc (cocaină şi ecstasy).
Cei cinci bărbaţi au fost prezentaţi procurorului din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi, care a dispus măsura reţinerii acestora, urmând ca instanţa să se pronunţe cu privire la propunerea de arestare preventivă a lor.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.