Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că şi-ar dori să fie făcute eforturi mai mari pentru combaterea traficului de droguri în Portul Constanţa şi a precizat că trebuie studiat mai atent ce se întâmplă acolo şi din perspectiva unor factori care nu ţin de MAI, cum ar fi paza portului.
”Tot în această zonă a combaterii traficului şi consumului de droguri, aş menţiona importanţa strategică a eforturilor în Portul Constanţa, unde aş dori să facem eforturi mai mari pentru combaterea traficului de droguri şi nu numai şi evaziune fiscală şi contrabandă, dar toate acestea sunt uneori asociate şi per ansamblu vă cer să lansăm o nouă ofensivă antidrog. Am făcut progrese faţă de anul trecut, am ajuns la un anumit nivel de acumulări cantitative şi în termen de operaţiuni şi rezultate care ne permit să gândim o multiplicare a acestui efort. Ce înseamnă o nouă ofensivă? IGPR, vă rog să studiaţi dacă aveţi nevoie şi de mai multe resurse decât am alocat în anii anteriori, inclusiv în ultimul an. Sute de posturi, dotări logistice şi aşa mai departe. Mai e nevoie de ceva? De resurse financiare, logistice, umane, le punem pe hârtie, le cerem Guvernului. Sunt convins că Guvernul va sprijini efortul nostru de combatere a traficului şi consumului de droguri”, a declarat Cătălin Predoiu, miercuri, într-o şedinţă cu şefii structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
El a mai afirmat că trebuie studiat mai atent ce se întâmplă în Portul Constanţa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”De asemenea, trebuie să studiem mai atent ce se întâmplă în portul Constanţa nu numai din perspectiva operaţiunilor noastre, dar şi unde sunt ele zădărnicite sau îngreunate, apriori din factori externi acţiunii ministerului gen pază slabă a portului, care nu e responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne şi nici a Poliţiei. Ştim că s-a creat la nivel european o alianţă a porturilor, plecând de la premiza constatată de Comisia Europeană că porturile vest-europene sunt penetrate masiv de trafic de droguri şi de corupţie asociată. Trebuie să intensificăm contactele pe această zonă în cadrul platformei Alianţei Porturilor unde noi avem un segment de cooperare pe operaţiuni specifice combaterii traficului şi consumului de droguri şi al marelui trafic prin porturi, alături de alte instituţii care au la rândul lor sarcini în cadrul acestei alianţe şi obiective, Autoritatea vamală în speţă”, a mai transmis Cătălin Predoiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.