Un incendiu puternic a izbucnit, joi, în gara Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, la mai multe vagoane de tren dezafectate. Pentru stingerea focului intervin trei echipaje de pompieri.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, joi, în jurul orei 18.40 un apel la numărul de urgenţe 112 anunţa izbucnirea unui incendiu în gara oraşului Oraviţa, la mai multe vagoane de tren dezafectate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Au intervenit de urgenţă două echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Oraviţa cu sprijinul a două autospeciale de stingere. Ajunse la faţa locului, forţele de
intervenţie au constatat că incendiul se manifesta violent la patru vagoane şi
ameninţa să se propage la alte trei vagoane şi un depozit", au transmis
reprezentanţii ISU Caraş-Severin.
În aproximativ 15 minute de la anunţarea incendiului, pompierii militari au reuşit
să localizeze focul şi au îndepărtat celelalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări.
"Având în vedere suprafaţa mare afectată, pentru eficientizarea misiunii de
stingere, a fost solicitat în sprijin un al treilea echipaj din cadrul aceleiaşi
Secţii de pompieri", a mai transmis ISU Caraş-Severin.
Pompierii lucreaza pentru lichidarea incendiului, iar după stingerea acestuia vor
stabili cum a pornit focul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.