Poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au găsit doi bărbaţi pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare. Unul dintre aceştia a fost condamnat în Spania la 3 ani de închisoare pentru trafic de droguri, iar cel de-al doilea era căutat de autorităţile din Germania, pentru infracţiuni contra persoanei.
”Ieri, 18 octombrie, poliţişti de la Poliţia Municipiului Caransebeş au depistat în municipiul Caransebeş, un bărbat de 28 de ani, din judeţul Mehedinţi, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare. Bărbatul era căutat de autorităţile din Spania, fiind condamnat pentru trafic de droguri la pedeapsa de 3 ani închisoare”, a transmis IPJ Caraş-Severin.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Bărbatul a fost preluat de poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale şi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a dispus reţinerea acestuia. El a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, urmând a fi prezentat judecătorului de la Curtea de Apel Timişoara, în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, până la finalizarea procedurilor de extrădare către autorităţile spaniole.
De asemenea, poliţişti din Oţelu Roşu au prins, în oraş, un bărbat de 32 de ani, din Oţelu Roşu, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autorităţile din Germania.
”Bărbatul era urmărit pentru infracţiuni contra persoanei, fiind căutat de autorităţile judiciare din Germania, pentru cercetări. El a fost prezentat procurorului pentru dispunerea măsurii reţinerii şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului, până la dispunerea de măsuri în vederea extrădării către autorităţile din Germania”, se arată în comunicat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.