Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă în localitatea Topleţ din judeţul Caraş- Severin, la limita cu judeţul Mehedinţi, pe DN6. În accident au fost implicate cinci persoane, dintre care trei copii. Una dintre persoanele adulte a decedat, după ce a fost proiectată în afara maşinii, iar o a doua a fost încarcerată. Copiii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital. A intervenit elicopterul SMURD de la Caransebeş.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie, în microbuz a fost un şofer, care a refuzat transport la spital. În autoturism au fost urmatoarele victime: 3 copii, unul de 13 ani - transportat iniţial la Orşova şi ulterior la Drobeta Turnu Severin, 2 copii  de 2 ani şi 3 ani, care sunt transportaţi la Drobeta Turnu Severin). O femeie de 33 ani a fost descarcerată de pompieri ţi transportată la Orşova de către elicopter. În urma accidentului, un adult din autoturism a decedat.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ ”112-accident rutier DN 6 (Topleţ), două autoturisme şi cinci persoane (din care doi minori) implicate. La sosirea echipajelor, una dintre persoanele adulte a fost gasită decedată, în afara autoturismului, iar o alta era încarcerată. Au fost transportaţi la spital 2 adulţi şi 2 minori”, transmite ISU Caraş-Severin.
 
Au intervenit, de urgenţă, pompierii din Mehedinţi şi a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD
 
”Acţionează, în sprijin, Detaşamentul de Pompieri Orşova ISU Mehedinţi, cu 1 descarcerare si 1 ambulanţă SMURD. De asemenea au fost alocate 2 ambulanţe SAJ şi elicopterul SMURD Caransebeş”, mai transmite ISU Caras-Severin.
 
Poliţiştii urmează să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului şi cum s-a produs acesta.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.