Municipiul Bucureşti şi 15 judeţe sunt, luni, sub avertizare cod galben de caniculă, cu temperaturi care ajung la 38 de grade. Meteorologii anunţă, de asemenea, că valul de căldură va persista în sud-vest şi în sud şi în zilele următoare.
”Luni, în sudul Crişanei, Banat, Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei va fi caniculă şi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 35...37 de grade, mai ridicate luni, izolat până spre 38 de grade”, a transmis ANM.
Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în sud-vest şi în sud şi în zilele următoare.
Zonele vizate de codul galben sunt Bucureşti şi judeţele Argeş, Arad, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.