Trei bărbaţi au murit, miercuri după-amiază, după ce au intrat într-o fântână dezafectată, adâncă de opt metri, într-o localitate din judeţul Călăraşi, ei fiind scoşi în stare de inconştienţă de pompieri, iar manevrele de resuscitare efectuate de cadrele medicale au rămas fără rezultat.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, un bărbat din comuna Cuza Vodă a aruncat un baros în fântâna respectivă în urmă cu câteva zile, iar miercuri după-amiază a vrut să-l recupereze.
El a cerut ajutorul unui vecin, iar acesta s-a oferit să intre în fântână pentru a recupera unealta. Când a văzut că nu mai iese, bărbatul a intrat la rândul lui în fântână, rămânând blocat acolo. Scena ar fi fost văzută de un al treilea bărbat, care a sărit în ajutorul celor doi, intrând de asemenea în fântână de unde nu a mai putut ieşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La faţa locului s-au deplasat pompierii aceştia reuşind să-i scoată pe cei trei bărbaţi. Victimele erau inconştiente, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, cei trei nu au mai putut fi salvaţi.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călărăşi spun că victimele avea 28 de ani, 42 de ani şi 57 de ani.
Fântâna în care au intrat era dezafectată, avea o adâncime de opt metri, iar diametrul era de un metru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.