O persoană a murit carbonizată, iar alte două au fost transportate la spital după ce locuinţa în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări, în comuna Robeasca din judeţul Buzău.
Potrivit ISU Buzău, pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţa de pe raza localităţii Robeasca. La fata locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ, dintre care una echipaj cu medic.
În urma incendiului, 3 persoane au fost surprinse în locuinţă, două dintre acestea au fost scoase de cetăţenii prezenţi la fata locului, până la sosirea pompierilor şi au fost transportate la spital cu ambulanţele SAJ si SMURD, iar cea de-a treia a fost găsită carbonizată.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Incendiul s-a manifestat generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 80 mp. Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.