Poliţiştii şi procurorii au făcut, joi, percheziţii la lideri din Clanul Chira, într-un dosar de şantaj. Un broker le-ar fi promis că-i ajută să ia un credit pe numele altei persoane şi au plătit către stat asigurări de 20.000 de lei. Cu toate acestea, banca nu a aprobat împrumutul, iar unul dintre fraţii Chira a cerut brokerului să-i restituie banii plătiţi către stat. Acesta a refuzat, fiind ameninţat.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”La data de 10 aprilie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente au pus în executare 4 mandate de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj în formă continuată. Din datele şi probele administrate în cauză, de către poliţiştii Serviciului Grupuri Infracţionale Violente, a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie - martie 2024, doi bărbaţi, în vârstâ de 36, respectiv 40 de ani, ar fi exercitat ameminţări cu acte de violenţă, asupra a doi bărbaţi cu scopul de a-i determina să îi remită primului diverse sume de bani, invocând o pretinsă pagubă pe care aceştia ar fi suferit-o”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că sunt vizaţi fraţii Albert şi Robert Chira. Unul dintre bărbaţii ameninţaţi este broker şi a promis că-l ajută pe Albert Chira să ia un credit pe numele unui bărbat.
Pentru ca acesta să figureze ca asigurat, a plătit asigurări către stat de aproximativ 20.000 de lei. Ulterior, banca nu a aprobat împrumutul, iar fraţii Chira au cerut brokerului să le restrituie banii plătiţi către stat şi l-au ameninţat.
Poliţiştii precizează că, în urma percheziţiilor, s-au găsit mai multe probe, dar şi un pistol tip airsoft, 10 bile metalice şi peste 1.500 de articole pirotehnice.
”Faţă de bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de şantaj în formă continuată”, a mai transmis Poliţia Capitalei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.