Cinci percheziţii au avut loc marţi în Bucureşti, într-un dosar privind vânzarea de pantofi sport, purtând mărci consacrate, susceptibili a fi contrafăcuţi. Acîiuni vizând infracîiunea de contrafacere au avut loc şi în Vrancea ăi Satu Mare.
”La data de 28 mai 2024, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, la sediile sociale şi domiciliile unor persoane cercetate pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare şi evaziune fiscală”, anuinţă IGPR.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dosarul penal a fost întocmit ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor, din materialul probator administrat până în prezent rezultând faptul că persoanele cercetate, în perioada 2022 – prezent, prin intermediul a 4 site-uri de comerţ on-line administrate de către aceştia, ar fi oferit spre comercializare pantofi sport, purtând mărci consacrate/notorii, susceptibile a fi contrafăcute.
Pantofii sport ar fi fost achiziţionaţi în regim en-gros, fără însemne ale unor mărci, iar ulterior, persoanele bănuite, prin intermediul unor dispozitive neavizate, ar fi aplicat însemnele mărcii protejate, contrafăcând marca respectivă, iar produsul final ar fi fost pus în circulaţie prin comercializare on-line, cu preţuri între 90-120 de lei bucata.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite aparatele prin care mărcile ar fi fost aplicate, folii cu însemnele de marcă, pantofi sport fără marcă, cât şi cu o marcă susceptibilă a fi contrafăcută.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, precum şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
În cadrul operatiunii coordonate de PICCJ si IGPR, în paralel, PJ Focşani şi SICE Vrancea, precum şi PJ Satu Mare şi SICE Satu Mare, au desfăşurat câte 3 percheziţii fiecare în alte dosare penale privind infracţiuni de contrafacere, constând in comercializarea pe un site a unor produse purtând fără drept mărcile titularului de telefonie mobilă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.