O femeie de 59 de ani care s-a rănit, sâmbătă, după ce a căzut pe stânci în zona chiliei printelui Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean Sibiu. Femeia a suferit plăgi în zona capului şi coapselor, dar este conştientă.
Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov au anunţat, sâmbătă, că s-a intervenit pentru salvarea unei femei de 59 de ani care a fost rănită după ce a căzut pe stânci în zona chiliei părintelui Arsenie Boca de la Sâmbăta de Sus.
”Au fost direcţionaţi la fata locului trei jandarmi montani aflaţi la Cabana Sâmbătă. S-a solicitat şi s-a aprobat elicopter SMURD pentru preluarea persoanei accidentate”, au precizat jandarmii braşoveni.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit acestora, femeia a suferit mai multe plăgi în zona capului şi coapselor şi a fost preluată de elicopter şi transportată la spital.
La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au precizat că pacianta a ajuns deja pe Aeroportul Sibiu şi a fost preluată de către un echipaj care o transportă la Spitalul Judeţean Sibiu.
Pacienta este stabilă, conştientă şi cooperantă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.