Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) au demarat anchete în cazul exploziei produse la abatorul firmei Luca de pe Calea Feldioare din Braşov. Un muncitor este şi acum în stare critică după ce a inhalat amoniac şi a suferit arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului.
Accidentul de muncă s-a produs, vineri, la 4.30 dumineaţă, dar ITM şi procurorii au fost anunţaţi de incident abia la ora ora 8.00.
Se anchetează de ce a durat patru ore pentru ca toate autorităţile să fie alertate. Potrivit unor surse, se pare că poliţistul care a sosit primul la faţa locului nu a apreciat gravitatea situaţiei. Abia după ce i s-a spus că muncitorul rănit este în stare critică a dat alarma.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În prezent, se derulează o anchetă penală şi se va face şi o experiză tehnică a aparatului care a cedat şi a dus la accident.
”Avem în lucru un dosar penal privind accidentul de muncă produs vineri la abatorul societăţii Luca. Mai multe detalii nu putem oferi în acest moment“, a declarat prim-procurorul Florin Postolache, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Accidentul de muncă s-a produs după ce un compresor cu amoniac de la instalaţia de răcire a explodat.
Potrivit reprezentantului ISU Braşov, Ciprian Sfreja, un bărbat de 51 de ani a suferit arsuri pe 90% din suprafaţa corpului. Victima era inconştientă şi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. Bărbatul a fost internat pe Secţia de Terapie Intensivă şi este în continuare în stare critică. Medicii sunt circumspecţi cu privire la şansele de supravieţuire ale muncitorului.
Compania Luca SRL a transmis un mesaj public după accident.
„Dorim să ne exprimăm regretul faţă de cele întâmplate. Suntem alături de persoana rănită şi de familia acesteia şi ne punem speranţele în sistemul medical. Facem tot posibilul pentru a coopera cu investigaţia autorităţilor. Încercăm să aflăm motivele producerii accidentului, printr-o investigaţie internă, însă momentan este prematur să putem trage concluzii. Vom comunica de îndată rezultatele acestor verificări“, a transmis compania.
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a ajuns în stare critică la Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov, vineri dimineaţă, în urma unei explozii produse la un abator din Braşov.
Accidentul de muncă s-a produs vineri dimineaţă la ora 04.30, la abatorul Luca de pe Calea Feldioarei din Braşov, după ce un compresor cu amoniac de la instalaţia de răcire a explodat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.