Doi fraţi din localitatea Bărăganu, în vârstă de 20 şi 21 de ani, au murit în noaptea de miercuri spre joi după ce maşina în care se aflau a intrat în gardul unei gospodării, după care a luat foc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc în jurul orei 2.00.

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Bărăganu, aflat la volanul unui autoturism pe raza localităţii de domiciliu către DJ 211B, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp din beton, din cauza vitezei excesive . 

În urma impactului, autoturismul luat foc.

Un al tânăr, în vârstă de 20 de ani, care se afla pe locul din dreapta faţă, a fost proiectat în afara maşinii iar un al doilea a rămas captiv în autoturismul care a luat foc.

La faţa locului au intervenit Garda de intervenţie Însurăţei cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Victimei care a fost proiectată în afara maşinii i s-au aplicat manevre de resuscitare, iar cea de-a doua victimă a fost găsită decedată în urma accidentului.

La 03.00 a fost declarat decesul celui de al doilea dintre fraţi.

Autoturismul a ars in totalitate iar în urma incendiului a fost distrus şi gardul unei locuinţe.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru savârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.