Poliţiştii din Brăila au deschis o anchetă pentru a identifica şoferul carbonizat după ce o cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism s-au ciocnit pe DN 2B.
”La data de 5 iunie a.c., ora 13:25, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN2B, între localitatea Lacu-Sărat şi Silistraru a avut loc un accident rutier. Din primele date obţinute se pare că şoferul unui autoturism ce se deplasa pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, ar fi efectuat o depăşire şi a lovit frontal o cisternă ce se deplasa din sens opus. În urma evenimentului ambele vehicule implicate au luat foc”, a transmis, miercuri după-amiază, IPJ Brăila.
Sursa citată a precizat că şoferul cisternei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În ceea ce priveşte cadavrul carbonizat, precizăm faptul că se efectuează verificări pentru identificarea acestuia, aspect ce va fi stabilit în urma analizelor efectuate. În funcţie de rezultatul acestora, vom reveni cu precizări referitoare la identitatea persoanei în cauză”, au mai transmis reprezentanţii Poliţiei.
Şoferul care a fost găsit carbonizat fusese încarcerat.
Din cauza fumului dens de la faţa locului a fost transmis mesaj RO-Alert populaţiei din zonă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.