O maşină de poliţie a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Botoşani, după ce a fost lovită de un microbuz, ricoşând apoi într-un autoturism care circula din sens opus. În urma accidentului un agent de poliţie a fost rănit uşor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, luni, în jurul orei 11.40, o autospecială din cadrul Biroului Rutier, condusă de un echipaj aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a fost acroşată în partea din spate de către un microbuz al cărui conducător auto nu a păstrat distanţa regulamentară în mers.
În urma impactului, autospeciala a fost proiectată într-un autoturism care rula din sens opus. În accident a fost rănit uşor un agent de poliţie, care a fost transportat la spital.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
IPJ Botoşani a menţionat că toate persoanele implicate în eveniment au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Autospeciala de poliţie implicată în accident este marca Dacia Logan, model 2018, echipată cu radar.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.